Salata orientala, cu leurda

de RODIMUR in Salate, 16 Mai 2021 | 4227 vizualizari

 

În fiecare primăvară fac câteva preparate cu leurdă, acest ”usturoi sălbatic” foarte gustos, care curăță corpul de toxine, mai ales la ieșirea din iarnă. Unul din aceste preparate a fost o salată orientală de post (deci fără ouă) în care n-am folosit ceapă, ci leurdă și tare bună mi s-a părut. Drept este că mie-mi cam place leurda...

 

INGREDIENTE

  • 6 cartofi roz
  • 1 roșie
  • 50 grame de măsline
  • 1 legătură de leurdă
  • sare
  • piper
  • oregano
  • zeamă de lămâie
  • ulei de măsline
Portii: 3
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata orientala, cu leurda:

Cartofii se spală și se fierb ”în coajă”. Când sunt gata, se strecoară de apă, se lasă să se răcorească și apoi se decojesc și se taie cubulețe.

Cât timp fierb cartofii, se pregătesc celelalte ingrediente: leurda se spală bine, sub jet de apă, se zvântă și se taie fideluțe. Se spală roșia și se feliază.

Se pune în bolul de servire o jumătate din cantitatea de cartofi tăiați cubulețe, se adaugă leurda fideluță, măsline și o jumătate de roșie feliată.  Se condimentează salata cu: sare, piper, oregano și se adaugă zeama de lămâie și uleiul de măsline.

Se adaugă și restul de cartofi, leurdă, roșie, măsline, după care se condimentează și se adaugă uleiul de măsline și zeama de lămâie. 

Se decorează salata cu două felii de lămâie și poate fi servită imediat, sau după ce stă la rece cel puțin 30 de minute.

TIPS-URI

1

Folosiți cartofi roz, care nu se sfărâmă la fiert, ci își păstrează forma.

2

Dacă doriți să serviți salata caldă, nu mai lăsați cartofii să se răcorească, ci pregătiți-i imediat.

3

Dacă nu vă place gustul amărui al uleiului de măsline, puteți folosi ulei de floarea soarelui.

4

Dacă nu serviți salata în zile de post, puteți adăuga și ouă fierte tari și feliate.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata orientala, cu leurda" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Negresa cu capsuni si afine

de oanapl 8

la 17:44

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

pe 30.05 la 21:49

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

pe 30.05 la 21:31

Prăjitură cu căpșuni și cremă fină - Desert delicios și aromat

pe 29.05 la 15:54

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară