STUDIU: Berea, consumată moderat, poate avea un efect antioxidant asupra organismului

Postat de ThePublicAdvisors in Dieta pe 27 Iul 2016, 11:28

Studiul este realizat de către Julien Cherfan, Masterand la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu- Hațieganu” din Cluj-Napoca, sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

 

Potrivit cercetării efectuate de Julien Cherfan,”unele dintre efectele sanogenetice ale berii s-ar datora compușilor antioxidanți (fenolici). După absorbție, fenolii (ex: acidul vanilic, cafeic, siringic) prezenți în mod natural în bere datorită ingredienteler sale – hamei și cereale -, sunt capabili să contribuie la mărirea capacității antioxidante a plasmei. Una dintre caracteristicile fenolilor este aceea că sunt greu solubili în apă, dar foarte solubili în alcoolul pe care berea îl conține, influențându-se astfel absorbția acestora în organism.”

 

Concluziile rezultate în urma cercetării sunt confirmate și de dr. Corina Aurelia Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție: ”Fiind fabricată exclusiv din apă, hamei și cereale, berea, consumată moderat, poate furmiza, printre altele, substanțe valoroase precum compușii fenolici care intervin în prevenirea sau întârzierea proceselor oxidative. Antioxidanții sunt molecule care au capacitatea de a ajuta organismul uman să lupte cu radicalii liberi (molecule dăunatoare) care pot avea ca efect declanșarea mai multor afecțiuni grave precum: disfuncția endotelială, cardiopatia ischemică și bolile neurodegenerative.”

 

Coordonatele studiului

 

Studiul s-a derulat pe o perioadă de 2 luni, pe un eșantion de 21 de persoane, (11 bărbați și 10 femei), cu vârsta peste 18 ani. Grupul de studiu a consumat zilnic, la cină, pe întreaga perioadă a studiului, o cantitate moderată de bere: 330 ml în cazul femeilor și 660 ml în cazul bărbaţilor. După încheierea celor 2 luni de consum zilnic moderat de bere, voluntarii au fost cântăriţi şi măsuraţi şi s-au prelevat probe de sânge pentru o evaluare comparativă a parametrilor de interes pentru studiul stresului oxidativ, indicelui de masă corporală (IMC), HDL - colesterolului, LDL - colesterolului, colesterolului total, trigliceridelor şi transaminazelor.

 

“Pentru cel de-al patrulea an consecutiv avem bucuria să putem anunța finalizarea unei noi cercetări derulate în România având ca temă studierea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului. Rezultatele făcute publice azi se adaugă cu succes studiilor realizate în domeniu la nivel internațional care demonstrează în mod constant faptul că berea, consumată moderat, poate să facă parte cu succes dintr-un stil de viață sănătos. Fabricată din ingrediente exclusiv naturale: cereale, hamei și apă -, berea este o băutură nu doar iubită deopotrivă de bărbați și femei din întreaga lume, dar și o băutură cu un posibil impact pozitiv pentru organism, atunci când este consumată cu moderație.“, a declarat dr. Alin Popescu, Secretar general Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Comentarii (0)

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

ieri la 21:49

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

ieri la 21:31

Prăjitură cu căpșuni și cremă fină - Desert delicios și aromat

pe 29.05 la 15:54

Pastă de avocado - Sosul perfect pentru gustările preferate

pe 29.05 la 10:34

Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară

pe 27.05 la 16:41

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară